Tentativa pentru intelectuali se numește încercare

joi, 24 februarie 2011

Dureri de cap (1)

Părinţi sunt de vină că se nasc atâţia criminali. Dramele din copilarie fut mintea tinerilor cu cuţitu în mână. Cred că ăla care a născocit ideea cu "să-i zicem copilului că există moş crăciun, iepuraşul de paşte, iisus" era disperat rău de tot. Cu siguranţă a futut la una(probabil nevastă-sa) până în ultimul moment şi a realizat că nu are bani şi în 20 de minute trebuie să-i dea copilului un cadou, având în vedere împrejurările, era mai mult ca sigur că avea să fie un cadou de căcat(o hârtie igienică sau gen). Părintele, superdumnezeul copilului, nu putea să-şi bată chiar aşa de tare joc de cultul personalității pe care şi l-a creat în jurul propriului copil, aşa că a zis că "ui ce ţi-a adus moşul". Dacă cadoul este pe placul copilului, părintele se dă mare că el l-a ajutat pe moş, dacă copilul zice că un lucru mai urât nu a văzut, moşul este de vina. Just. Începând cu perioada 6-8 ani, deja copilul îşi dă singur seama că este minţit cu neruşinare şi îşi pierde toată speranţa în părinţi când aceştia recunosc că erau invenţi. Şi aşa apar criminalii, violatorii şi aşa mai departe.
Acum, special pentru ăla care a inventat buda turcească, îi doresc un sărut plin ochi cu cancer şi un pahar plin de muci. Cât poţi să fi de malefic să gândeşti aşa ceva? Dar să şi construieşti aşa ceva!! Cea mai incomoda, greu de folosit, dezgustătoare, tâmpită şi de căcat căcăstoare de la maimuţă încoace. Gagiului care a inventato îi doresc să ţină căcatul în el până puşcă!!! Iz de căcat la exterior cu conţinut cremos în interior.
Salam de vară. De ce se numeşte aşa? Ce alta legătură are cu vara în afară de gust/aromă de căcat, aroma pe care o simţi vara când te caci şi forţat de înprejurări bagi în gura câteva buruieni. Există sezoane la salam?? Vreu să văd cum e salamul toamnă-iarnă, e cu vin? Atuncea se face vinul, ar trebui sa fie.
La ce se gândea persoana care a luat săpunul normal şi l-a făcut săpun lichid?

2 comentarii:

  1. ba diac, in pula mea, cand dracu te reapuci si tu sa scrii ceva inteligent?

    RăspundețiȘtergere
  2. mai, sapunul lichid are utilitatea lui( pe care am gasit-o aucm cateva zile) . de ex, undeva unde se spala mai multa lumea pe maini... pui un sapun solid si vine nenea cu pamant pe maini si se spala si lasa acolo tot jegu. urmatorul il preia si asa mai departe. insa, sapunul lichid, desi ar putea fi mizerabil dispozitivul acela pe care il apesi, te speli si gata. esti curat! :) la inceput nu gaseam utilitatea sapunului lichid, dar pana la urma, iat-o!

    RăspundețiȘtergere