Tentativa pentru intelectuali se numește încercare

duminică, 23 ianuarie 2011

Nebunia lui Salam

( o voce sobră de bătrân asmatic)În ziua de azi, siguranţa nu mai există nici măcar ca un cuvânt în DEX. Armatele lumii nu mai există, fiecare e pe cont propriu. Poliţia...haha, e doar o mască a răufăcătorilor.
Părea că nimic nu mai poate opri lumea să nu se autodistrugă. Până într-o zi când a aparut el. Razele binelui au început să strălucească odată cu el. Demonul răului caută cu disperare un loc să se ascundă. Oraşul ăsta blestemat, plin de rele, pare că începe din nou să se ridice deasupra răului.
Salam, el e salvatorul nostru. La început era un salam normal, doar cu ceva mai mult piper. Până într-o zi, când Lenuţa de la alimentara a vărsat din greşeală pe el rachiu de sfeclă. Aşa s-a transformat el din salam-ul supus răului, în Nebunia lui Salam care a supus răul!
Conştient de noile lui super puteri, Nebunia lui Salam şi-a jurat să apere oraşul de toţi răufăcătorii şi mai ales de duşmanii săi de moarte Jamie Oliver şi Sanviş Vegetarian. Nu este chiar clar cum a ajuns să fie duşman de moarte cu ei, dar a ajuns.
 Ca orice super erou şi Nebunia lui Salam are ceva greu de identificat pe frunte şi chiloţi peste...coajă.
P.S. Batman este cel mai om super om!

Un comentariu: